Strada Potaissa - de la o stradă la o piață online

Povestea străzii Potaissa e veche, mai veche decât timpul pe care-l ai disponibil să citești aceste rânduri. Așa că-ți vom spune doar povestea pieței de flori altfel care încearcă să redea strada locuitorilor din Cluj-Napoca. 

Și cum această piață de flori altfel a ajuns un magazin virtual dedicat micilor vânzători și producători locali care în timp de pandemie n-au mai putut vinde în piețele în care vindeau de obicei, așa că ne-am decis să-i "digitalizăm" pentru a-i aduce mai aproape de tine. 

Da, simt cumva că ne lungim la vorbă, dar orice lucru bun e însoțit de o poveste frumoasă. Aceasta e povestea Străzii Potaissa - piața de flori altfel. 

În primul rând trebuie să știi câte ceva despre Asociația Daisler, fondată în 2016 în Cluj-Napoca de Andi Daiszler, Anca-Ioana Daiszler și Dani Daiszler. Dacă numele ți-e cunoscut înseamnă că știi ce înseamnă Daisler Print House. 

Ei bine, cei trei și-au dorit să poată contribui mai mult la creșterea, armonizarea și dezvoltarea comunității locale, așa că au fondat Asociația Daisler, al cărei scop e creșterea calității vieții prin demersuri cultural-artistice destinate în primul rând peisajului urban din Cluj-Napoca. 

Și primul proiect pe care l-au făcut s-a numit Strada Potaissa - piața de flori altfel. Se întâmpla prin 2017 când strada cu numele predestinat se transforma într-o piață unică de flori și plante, iar mici comercianți, floriști și artiști se întâlneau într-o manieră extrem de diferită cu publicul larg pe Strada Potaissa. 

Și cum proiectul nu se putea desfășura fără o echipă, pe lângă Anca și Andi Daiszler încă de la început au mai fost cooptați Camelia și Mihai Cotos. Pentru că mai multe minți funcționează mai bine împreună. 

Așa că din 2017 Strada Potaissa începe să crească și să adune la un loc comercianți de plante și flori cu scopul de a le prezenta marfa și de a transforma pentru trei zile peisajul local în ceva nemaivăzut. 

În 2018, redactorul Ciprian Rus scria în revista Formula As că Strada Potaissa devenea cea mai frumoasă stradă din România pe perioada pieței de flori altfel. Și noi zicem că nu s-a înșelat deloc.

În 2019 peste 10.000 de persoane s-au plimbat între 14 și 16 iunie pe strada Potaissa și s-au bucurat de numere artistice, comercianți extrem de simpatici cu produse inspirate, dar mai mult decât oricând s-au bucurat de transformarea străzii și de spiritul ei renăscut. 

Mai mult, reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca au promis încă de atunci că strada va fi cuprinsă într-un amplu proiect de reamenajare pentru a fi redată circuitului turistic și pentru a fi toaletată corespunzător. 

În 2020 în plină planificare a unei noi ediții a evenimentului de către Asociația Daisler, pandemia Coronavirus lovește din plin și în România. Evenimentele sunt anulate, piețele închise, iar persoanele de peste 65 de ani sunt rugate să rămână înăuntru, fiind persoanele cu cel mai mare risc de îmbolnăvire. 

Acest lucru lovește din plin în micii producători de plante. Mulți dintre ei obișnuiau să-și desfacă produsele în piețe, târguri și expoziții. Odată cu sistarea acestor tipuri de activități rămân cu produsele nevândute. 

Aici intervenim din nou noi, Asociația Daisler. Pentru că acești oameni ne-au ajutat cu plantele lor ori de câte ori le-am cerut să ne ajute să decorăm strada Potaissa am zis că poate-poate putem să-i ajutăm și noi la schimb. 

Așa se face că la începutul lunii mai 2020 am lansat Strada Potaissa - un magazin virtual modern și ușor de folosit, pe care le-am încărcat noi produsele doar după ce prietenii noștri de la Komiti Media (mulțumim Gabi Aldea și prietenii săi) le-au pozat frumos de tot. Larisa Jitaru, prietenă veche a Asociației Daisler de la celălalt proiect cunoscut - Lights On Romania - se alătură și ea proiectului online și împreună cu Andi Daiszler lucrează la toate descrierile și denumirile de produse, astfel încât magazinul să devină un loc de întâlnire între micii producători și tine. 

Anca-Ioana Daislzer, Cami și Mihai Cotos sunt și de această dată atașați proiectului și gestionează împreună cu Larisa și cu Andi partea de marketing și promovare. 

Ne place să spunem despre noi că suntem o comunitate. Pentru că ne spunem pe numele mic (ne cunoaștem) și ne ajutăm cum putem și cum știm. 

Nu știm niciunul din nou ce va aduce ziua de mâine, cum vor evolua lucrurile din perspectiva sănătății sau a stabilității financiare (cuvinte mari), dar știm că ține de noi să facem în continuare ce știm cel mai bine să facem și să ne ajutăm unii pe alții. 

Toate livrările din magazinul online Strada Potaissa se realizează cu companii locale de taximetrie pe care încercăm să le susținem în acest fel prin comenzi într-o perioadă în care nu prea au de lucru. 

Și am vrea, dacă se poate, să reții că ori de cât ori cumperi o plantă de pe Strada Potaissa faci un mic producător local fericit. Și știm că plantele și florile nu sunt de regulă produse de strictă necesitate. Dar, așa cum pe noi ne-au făcut mai fericiți decât orice prepapat de mâncat, tot așa suntem convinși că vor funcționa și în cazul tău :)

Anca, Andi, Camelia, Mihai, Larisa și toți micii producători de pe Strada Potaissa (ahh, da. Chiar și USAMV)